Monday, October 17, 2011
   
Text Size

Vectra Racing participa la Raliul Tunisiei

Vineri 30 aprilie, trei din pilotii Vectra Racing: Mani Gyenes, Marcel Butuza si Alex Garbacea pornesc catre Tunisia unde in perioada 1-7 mai vor concura in cea de a doua etapa a Campionatului Mondial de Rally-Raid.

Considerata a fi una din cele mai puternice echipe private din rally-raidul mondial ,Vectra Racing revine dupa o absenta de aproximativ sase luni.
Din pacate, in 2010 nici un membru al echipei nu a putut participa la Dakar si din acest motiv ultimul raliu international la care echipa a fost prezenta a fost Raliul Marocului (octombrie 2009). In acel raliu, Mani Gyenes a reusit o performanta unica in sportul cu motor din Romania intorcandu-se acasa cu victoria la clasa Productie. In Tunisia, pilotul satmarean porneste cu sanse la podiumul categoriei si atat el cat si coechipierii sai sunt priviti ca favoriti la top 15-le clasamentului general.
Cei trei rideri Vectra Racing vor avea de parcurs in Raliul Tunisiei 1.848 de km, din care 1.331 de km sunt reprezentati de probele speciale si vor avea de luptat cu dunele din sudul Tunisiei. Aceasta zona va fi extrem de dificila in acest an, pentru ca furtunile de nisip din ultima perioada au transformat portiunea in care se concureaza in adevarate transee printre dune.
Raliul incepe pentru Marcel Butuza, Mani Gyenes si Alex Garbacea in Tunis, pe 1 mai cand au loc verificarile tehnice si administrative, ce vor fi urmate de o speciala demonstrativa (are doar 6 km).
 
In acest an, Vectra Racing va oferi in timpul Raliului Tunisiei suport tehnic pentru un echipaj din Romania care concureaza la categoria auto. Este vorba despre echipajul Eugen Banciu – Gunter Graef.

Pentru a vedea ce ii asteapta pe romanii care vor concura in cea de a doua etapa a Campionatului Mondial de Rally-Raid accesati http://www.rallyraid.tv/

Login Form